Volumul Viaţă e format din poeme ocazionale, scrise la distanţe uneori mari de timp, prilejuite de momente trăite la o anume intensitate. Scriu poezie numai în momente tensionate, care-mi declanşează şi-mi motivează dicţiunea poetică. De aceea, volumul are poate aerul puţin sincopat, cu salturi de la un poem la altul, deşi am păstrat un filon temporal, de la copilărie pînă la ideea morţii. Pe de altă parte, fiecare poem e un obiect liric „în sine”, nu face parte dintr-o serie, dintr-un exerciţiu repetitiv al unei formule găsite şi apoi explorate şi exploatate. Sunt poeme care, de fapt, au toate cîte un destinatar precis, pe care însă, de cele mai multe ori, nu l-am menţionat, din pudoare sau din alte motive. Pînă la urmă, mi-am dat seama că poemele totuşi se leagă prin firul cuvantului „viaţă” care le ţine împreună.

Magda Cârneci

Aş putea caracteriza poezia Magdei Cârneci din cartea de faţă prin sintagma „armonie dodecafonică”. Armonia ţine de stilul limpede şi fluid al autoarei, poemele înlănţuindu-se ca nişte vase comunicante, chiar dacă nu sunt subsumate unei teme unice. Dodecafonică e lumea interioară marcată de trăiri intense, uneori dramatice, fără ca totuşi să se piardă legătura cu esenţa ireductibilă a personalităţii. Muzică dodecafonică, dar totuşi muzică. Există şi texte cu un pronunţat caracter de ars poetica. Cel mai bun mi se pare a fi Totul îl fură pe om, care se încheie prin „codrul des de simboluri/ ce încetează să mai fie mister/ pentru a fi pură identitate”. Un alt aspect care mi-a atras atenţia se află în legătură cu tema feminităţii, o temă explorată în multe dintre laturile ei. La acest capitol, remarcabile îmi par poemele Un fel de poetică, Adolescenţă, Două tinere fete. Totuşi poeta (Poetesa) e mai mult decât o femeie. E un filtru prin care se decelează, în toată amplitudinea ei, cu toate contrastele ei, viaţa.

Şerban Axinte