Lucrarea de fata este consacrata limbii romane actuale si incearca sa surprinda directia in care evolueaza limba romana si sa ofere o imagine de ansamblu a problemelor diverse pe care aceasta le pune, precum si a dificultatilor reale ale vorbitorului, dar si ale cercetatorului, de a fi in ritm cu evolutia rapida si diversificata a limbii literare, instrumentul cel mai important de comunicare intre oameni. Cartea se adreseaza tuturor celor preocupati de imbunatatirea propriei competente lingvistice, de ameliorarea comunicarii sociale si interpersonale, de cunoasterea problemelor limbii romane in etapa actuala a istoriei sale, etapa la care toti suntem martori si subiecti-vorbitori in acelasi timp.

Din perspectiva istorica, limba apare ca un element de stabilitate in viata unui popor, dar, privita in functionalitatea sa, aceasta se dovedeste a fi un fenomen dinamic, susceptibil de evolutie si schimbare, aflat intr-un permanent proces de prefacere, de restructurare. Prin modul de functionare sau prin felul in care se realizeaza comunicarea, prin structura sa interna, limba reprezinta un fenomen extrem de complex care presupune un ansamblu de reguli si de norme ortografice, ortoepice, morfologice, sintactice si lexicale. Odata stabilite, normele limbii literare sunt consemnate in lucrari speciale cu caracter normativ (gramatici, dictionare, indreptare ortografice si ortoepice) si, chiar daca sunt discutabile in unele amanunte, ele trebuie respectate de catre toti cei care vorbesc si scriu, aparand astfel unitatea si prestigiul limbii literare. Este necesara revizuirea periodica a normelor, intrucat limba nu este imuabila, ea evolueaza lent, dar continuu, ajungandu-se cu timpul la schimbarea raportului dintre corect si incorect, literar si neliterar sau, asa cum scria Iorgu Iordan „ceea ce consideram noi azi drept greseala, poate deveni maine forma corecta; «greselile» actuale pregatesc, intr-o anumita masura, limba viitoare” (Iorgu Iordan 1947: 170).

Dintre sursele generatoare de greseli de limba, in afara de necunoasterea sau cunoasterea insuficienta a normelor si a regulilor gramaticale, Theodor Hristea (2002: 187) identifica: superficialitatea, comoditatea vorbitorilor (astfel, in locul sintagmelor: alegeri anticipate, flagrant delict, hartie sugativa, patlagele rosii, telefon mobil avem: anticipate, flagrant, sugativa, rosii, mobil), teribilismul juvenil, atunci cand se recurge la argotisme sau la elemente lingvistice prea familiare (v. gagiu, misto, nasol, naspa, profa, diriga, mate), snobismul si pretiozitatea lingvistica, hipercorectitudinea. Snobismul este o abatere lingvistica mai ales de natura lexicala si se manifesta la unii vorbitori care, din dorinta de a se evidentia, recurg la cuvinte neologice, rare si eufonice, ocolind atent tot ceea ce pare simplu sau demodat. Sunt cautate de multe ori cuvinte cu un corp fonetic mai dezvoltat, obtinute prin derivare cu ajutorul unor sufixe (v. sufixul abstract -itate in derivate „la moda” precum: adresabilitate, adaptabilitate, aplicabilitate, conflictualitate, fatigabilitate, insularitate, intentionalitate, legendaritate, periculozitate, postumitate, profitabilitate, promovabilitate, ritmicitate, sustenabilitate, timbralitate). Asemenea derivate, foarte frecvente in terminologia stiintifica sau tehnica si in critica literara, sunt inutile, intrucat vin sa dubleze un cuvant existent deja in limba.

Hipercorectitudinea poate deveni de asemenea o sursa de greseli de scriere sau de pronuntare si se manifesta chiar la unii vorbitori cultivati care, din dorinta de a nu gresi, aplica reguli gramaticale pe care nu le stapanesc in totalitate. Astfel, de frica unui dezacord, se apeleaza la o forma care se abate de la regula. De exemplu: eu eram sa cad in loc de eu era cad; ei or sa astepte in loc de ei o sa astepte (formele era sa, o sa sunt invariabile). Tot hipercorecte sunt si pronuntarile si grafiile de felul: bleumaren, saten, stat (de plata), spicher; Alfred Nóbal (pentru Alfred Nobel), Cicago (pentru Chicago), Riceard Wagner (pentru Richard Wagner), Rio de Haneiro (pentru Rio de Janeiro), Uaterlu (pentru Waterloo) in loc de bleumarin, satin, stat (de plata), spicher; Alfred Nobél, Sicago, Rihard Wagner, Riu de Janeiru, Vaterlo.

Abaterile lingvistice trebuie cautate si in insusi sistemul limbii, depasit uneori de realitatea lingvistica. Exista situatii care cunosc abateri si pentru care unele norme sunt contestate in mod deschis, iar altele sunt necontestate, dar neaplicate de toti vorbitorii. Abaterile lingvistice se deosebesc intre ele dupa raspandire, dupa frecventa si dupa gravitate (unele incalca norme esentiale si ferme, altele incalca norme secundare, slabe sau slabite de tendinte actuale). Ele variaza nu numai ca domeniu si ca tip, dar si din punctul de vedere al raspandirii si al duratei, diferenta care le plaseaza in raporturi diferite fata de procesul de dezvoltare a limbii. Unele raman simple greseli ocazionale, intamplatoare, izolate, altele, desi au o raspandire mai larga, nu ajung sa depaseasca o anumita sfera de vorbitori sau o anumita epoca.

Este foarte dificil de pronosticat ce se va impune si ce va disparea in viitor, care inovatii sunt utile, care sunt inutile, in ce directie va evolua limba romana actuala, intrucat evolutia intr-un sens sau altul a limbii depinde de echilibrul foarte complicat care se stabileste intre diversi factori lingvistici si extralingvistici. Dificultatile, ezitarile sau confuziile intampinate de vorbitori au legatura cu asa-zisele zone stabile si instabile din structura unei limbi si privesc, de exemplu, utilizarea unor forme duble, admise de normele in vigoare: ántic / antíc, profésor / profesór, diseara / deseara, intotdeauna / totdeauna, dumiri / dumeri, pricopsi / procopsi, perchizitie / perchezitie, corvada / corvoada, lacas / locas, anteturi / antete, coarde corzi, coperti / coperte, invie / inviaza, schioapata / schiopateaza, invarte / invarteste, mantuieste / mantuie, analoaga / analoga, omoloaga / omologa sau chiar triple: mamicai / mamicii / mamichii, itemi / itemuri / iteme etc. In alte situatii insa, normele recomanda folosirea unei singure forme, cu toate ca in uz sunt mai multe: simból (nu símbol), regízor (nu regizór), a adauga (nu a adaugi), a curata (nu a curati), de asemenea (nu de asemeni), delincvent (nu delicvent), disident (nu dizident), jurisconsult (nu juristconsult), ostatic (nu ostatec), astri (nu astre), completuri „colectiv de judecata” (nu complete), seminare (nu seminarii), suvenire (nu suveniruri), infiripa (nu infiripeaza), chibzuieste (nu chibzuie), staruie (nu staruieste), patriota (nu patrioata), grotesca (nu groteasca), maicii „calugarita” (nu maicei, maicii, maichii „mama”).

Alte dificultati sunt legate de folosirea unor cuvinte recent imprumutate in limba romana. Unele s-au adaptat scrierii si rostirii romanesti: abtibild, angro, hent, ofsaid, scadenta, stecar, vizavi, altele si-au pastrat forma originara: allegro, ausländer, business, café-concert, copyright, en détail, müsli, paparazzo, science-fiction, dar sunt si situatii cand se admit, in variatie libera, atat formele din limbile de origine, cat si variantele adaptate scrierii si rostirii romanesti: bodyguard / bodigard, boss / bos, cocktail / cocteil, derby / derbi, ghem / game (joc la tenis), pickhammer / picamar, pizza / pizza. Cuvintele neologice, al caror sens nu este bine cunoscut, sunt folosite adesea inadecvat, sunt deformate sau confundate. Asemanarea formala duce foarte adesea la confuzii semantice: indemn, a investi, licentios, lucrativ, profuziune; alteori un cuvant poate intra intr-o constructie pleonastica: a-si aduce aportul, cazul in speta, mijloace mass-media, oprobriu public, scurta alocutiune. Lucrarea de fata are un caracter preponderent normativ si incearca sa raspunda unor dificultati de ordin gramatical si lexical-semantic pe care le intampina unii vorbitori, sa atraga atentia asupra normelor limbii literare legate de: scriere si pronuntare, accent, scrierea cu majuscula, diferentele dintre scrierea cuvintelor compuse si cea a imbinarilor libere de cuvinte, de tipul buna-dimineata (planta) / buna dimineata (formula de salut), cuvintele cu risc la despartirea in silabe (fii-ca), abrevieri, unele aspecte mai dificile care tin de flexiunea partilor de vorbire.

Materialul este structurat in doua parti. Prima parte a lucrarii abordeaza probleme de limba, semnaland fapte, tendinte, directii de evolutie caracteristice momentului lingvistic actual, insistand pe aspecte mai putin cunoscute, cu interpretari controversate, generatoare de confuzii si ezitari. Faptele de limba sunt raportate in permanenta atat la norma lingvistica, cat si la uzul si simtul lingvistic al vorbitorului obisnuit. Punctul de vedere normativ este implicit. Partea a doua se refera la lexicul limbii romane actuale si incearca sa scoata in evidenta principalele aspecte si tendinte ale acestuia, tinand cont de numarul mare de cuvinte noi si foarte noi din vocabularul romanesc al ultimelor decenii, de modul cum acestea s-au format si de directiile in care evolueaza. Sunt examinate unele dintre cele mai productive procedee interne de imbogatire a vocabularului si preferinta pentru anumiti formanti, dar se analizeaza si imprumuturile recente, cu precadere anglicismele, comportamentul lor, inovatiile lexicale, mutatiile semantice ale cuvintelor. Acest sector al limbii este supus in permanenta unor modificari foarte rapide, uneori surprinzatoare, determinate de evolutia generala a lumii in care traim, de contactele cu alte limbi si cu alte culturi, de progresul stiintific si tehnic. A cunoaste fenomenele care se petrec in lexicul romanesc actual inseamna, de fapt, a intelege configuratia si evolutia unui aspect deosebit de important al limbii romane.

Lucrarea are modele de o incontestabila valoare in lucrari semnate de: Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Ion Coteanu, Mioara Avram, Grigore Brancus, Valeria Gutu Romalo, Theodor Hristea, Gabriela Pana Dindelegan, Adriana Stoichitoiu-Ichim, precum si Gramatica limbii romane, elaborata sub egida Academiei Romane (2005). Materialul cuprinde o parte teoretica, in care se incearca incadrarea faptelor de limba intr-o regula sau intr-un ansamblu de reguli, si o parte practica, cu exercitii de autoevaluare de diverse tipuri, insotite de rezolvari. In cazul necunoasterii formei corecte a unui cuvant, recomandam consultarea lucrarilor de specialitate normative (v. DOOM2) sau a celor mentionate in bibliografie.