Profesorul Carol Popa se pomeni azvârlit la cinci sute de kilometri de Bucureşti, tocmai în creierul munţilor Carpaţi, în Doruna – unde, de altfel, se şi născuse. „Azvârlit” e un fel de a spune, făcuse drumul cu trenul, aproape o noapte de vagon de dormit – singur – loc pe roată, clănţănind, bubuind, zburând prin gări, auzind sau părându-i-se că aude voci, văzând sau părându-i-se că vede lumini, văzând prin întuneric sau părându-i-se că se întâmplă astfel, după cum era şi cu enervările reale sau imaginate, care ba i se aprindeau în minte, ba se stingeau. Şi astea toate din pricină că Hana, născută şi ea în Doruna, evreică din Doruna, ţinea ca el să răspundă pozitiv la invitaţia oficialităţilor locale de a întruni „fiii celebri” ai Dorunei, într-o manifestare care se voia grandioasă, dar nu fusese deloc grandioasă, cu toate că se auzi fanfara în preajma obeliscului ridicat, cine mai ştie de cine…