Preț: | 38.00 lei |
Cod produs: | 294109 |
Autor(i): | Ciprian Mitoceanu |
Editura: | Editura Crux Publishing |
Colectia: | Sci-fi |
Anul aparitiei: | 2017 |
Nr. pagini: | 254 pagini |
Tip coperta: | necartonata |
ISBN: | 9789739839464 |
Categorii: | Science-Fiction, SF / Fantasy, Carti |
Ciprian Mitoceanu ar fi putut fi veterinar, ofiţer de poliţie, gardian la penitenciar, jurnalist sau şofer de camion (şi alte câteva mărunţişuri, după cum declară). A ales să devină profesor deoarece „a deschide o minte este mai important decât orice altceva”.
În paralel cu activitatea didactică, lui Ciprian Mitoceanu îi place să scrie horror, SF, fantasy şi thriller, fiind considerat de mulţi critici internaționali drept „un autor înzestrat cu mult talent, descris deseori ca versiunea de Stephen King a României.” (Massacre Magazine).
S-a născut la 19 martie, 1976 la Suceava, un oraş încărcat de istorie şi semnificaţii din nordul Moldovei, România, unde a urmat şi cursurile Universităţii Ştefan cel Mare, specializarea Istorie – Geografie.
A debutat în anul 2007 cu romanul „Colţii” (Ed. Tritonic), un thriller tulburător inspirat din fapte reale petrecute în România. De asemenea, a publicat numeroase proze scurte în majoritatea revistelor de SF şi este prezent în numeroase antologii de gen alături de scriitori ca George R. R. Martin, Norman Spinrad, sau Amdi Silvestri. În 2014 a debutat în limba engleză cu povestirea Little Mothers (Massacre Magazine).
În timpul liber citeşte şi, din când în când, scrie recenzii pentru mai multe reviste de profil sau pentru blogul propriu. Din anul 2015 este prezent pe piața de carte românească cu trilogia Predestinare genetică, publicată integral de Crux Publishing la finele anului 2016.
Trebuie să mărturisesc un lucru: puţini sunt autorii români care au reuşit să mă surprindă aşa cum o face Ciprian Mitoceanu. Abordând la fel de uşor textul de mare întindere dar şi prozele de tip nuvelă sau povestire (dovadă antologiile sau revistele online în paginile cărora este prezent cu ardoare în ultimii ani), Ciprian Mitoceanu face dovada unui talent ieşit din comun, ancorat într-o realitate transfigurată fantastic cum puţini autori ştiu să imagineze, darămite s-o mai şi descrie. Punctul forte al prozei sale este ştiinţa creării imaginilor şi atmosferei, lucruri care fascinează şi subjugă în acelaşi timp, mai ales când materia primă a exerciţiului literar este viaţa de zi cu zi – bună sau rea, după caz. Folosindu-şi experienţa personală ca materie primă pentru creaţiile scriitoriceşti, Ciprian reuşeşte să ofere un aer de incredibilă autenticitate pe care puţină lume şi-o poate explica – ŞTEFAN GHIDOVEANU, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |