Autorul romanului Mielul singuratic, vol. I, Lucian Mili evocă o succesiune caleidoscopică de evenimente, „la şcoală şi acasă”, în ambianţa vremurilor socialismului. Naraţiunea este fixată printr-o densă ţesătură de dialoguri, pentru care atestăm o reală înclinaţie, amintind tehnica realizării pieselor de teatru sau scenariile de film. Unele episoade erotice sunt duse cu îndrăzneală în zone de intimitate, într-un limbaj frust, contrastând cu backgroundul epocii „de aur”, marcat de evenimente specifice şi ilustrate prin limbajul de lemn, aducând o coloratură mergând spre umorul involuntar. Derularea existenţei intime într-o asemenea atmosferă este imposibil să nu influenţeze caracterele şi destinul acestora. Cu toate astea, balastul întâmplărilor zilnice este dozat astfel încât să triumfe puritatea sufletească, spiritul juvenil contracarând peisajul coroziv al epocii. În acest fel se poate naşte o nostalgie pentru ceea ce a fost, dar nu pentru lozincile şi pancartele sterile, care se descoamează de pe fructul integru al frumuseţii eterne a primei tinereţi. Pentru că, de fapt aceasta este esenţa nostalgiei noastre, după propria biografie legată de anii începutului. Împrejurimile socio-politice nu alterează generalul uman, aceasta este, după noi, intriga scrierii de faţă. În ansamblu, autorul ne stârneşte interesul printr-o veritabilă virtuozitate a mânuirii dialogului, prin care se conferă vitalitate şi energie reconstituirii evenimentelor, care, prin prospeţime par a se desfăşura într-un prezent continuu lăsând în urmă rugina reziduală a trecutului.