Daca originalul si traducerea se deosebesc in genere prin situatia lor lingvistica specifica, e limpede totusi ca acest moment devine cu adevarat si in chip eminent problematic tocmai in cazul acelor texte care nu sunt doar imbibate tacit de o anume situatie lingvistica, ci au totodata in mod explicit drept tema chiar acea situatie lingvistica a lor. Un asemenea text este, in mod vadit, si Jargonul autenticitatii, in masura in care el incearca in fapt sa localizeze din punct de vedere istoric terminologia filosofica aparent idiomatica a lui Heidegger in contextul unui uz lingvistic contemporan mai vast, pe care el il desemneaza dintru inceput prin sintagma parodica de „jargon al autenticitatii”. Acest lucru implica de la bun inceput o caracterizare minutioasa a situatiei lingvistice din Germania primelor decenii de dupa razboi: „In Germania se vorbeste si, mai mult chiar, se scrie azi un jargon al autenticitatii, semn distinctiv al electiunii sociale, pretios si colocvial totodata: sublimbaj drapat ca supralimba. El e raspandit pretutindeni: in filosofia si teologia practicata nu doar la academiile evanghelice, in pedagogie, in scolile populare si in asociatiile studentesti, ori in retorica emfatica a deputatilor si a delegatilor din economie si administratie.“ - Christian Ferencz-Flatz