Joe Christmas nu știe dacă e negru sau alb într-un sud al Statelor Unite în care simpla ambiguitate asupra apartenenței rasiale e de ajuns să te transforme într-un paria. El însuși trăiește când de o parte a acestei linii imaginare, când de cealaltă, urându-i pe albii care nu-l acceptă cu totul, dar și pe negrii cu care refuză să se identifice, într-o schizofrenie violentă care nu poate să sfârșească decât în furie oarbă și, în cele din urmă, în crimă. Oamenii pe care-i întâlnește, părinți adoptivi bigoți, prostituate, răspopiți, flecari și fete bătrâne par cu toții blestemați să-și trăiască propria specie de nebunie. Povestea lui Christmas se pierde și se regăsește constant printre toate celelalte ale lor, care-o recompun de la distanțe diferite, când binevoitor, când cu maliție, într-un neîntrecut joc de perspective, care face din Faulkner un maestru și din Lumină în august o capodoperă.