Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul „Îi urăsc, mă!“: O antologie a pamfletului: De la cronicarii munteni la Pamfil Şeicaru, de Magda Răduţă (editor).

Majoritatea pamfletelor antologate aici sînt texte care au intrat în literatură din gazetărie, purtîndu-şi în egală măsură actualitatea şi indignarea care îmbracă forma unei violenţe verbale dezlănţuite (şi uneori insuportabile – numai că pentru pamflet norma e insuportabilul). Citite în înşiruirea lor cronologică, pamfletele aduc la lumină şiruri vechi şi lungi de strîmbătăţi. E imaginea, cu totul întunecată, a unor vinovăţii pe care pamfletarii le denunţă neobosit, în invective spumegate, de aproape două secole.

„În lunga sa istorie, începînd cu satirele antice şi cu oratoria de tribună, pamfletul e, covîrşitor, un discurs social al înfruntării: o probă a actualităţii, un denunţ al relei alcătuiri din lumea prezentului, un protest direct, public şi vehement. E născut din indignarea în faţa nedreptăţilor şi nu se dă înapoi de la nimic, riscînd totul ca să le demaşte. Singur martor, şi încă neputincios, al iremediabilului dezastru, pamfletarul nu poate fi altfel decît atroce şi spumegat. El stă singur în „colţul adevărului“, neascultat de nimeni, şi cu atît mai vehement cu cît dezastrul e mai întins.” – Magda Răduţă

„Magda Răduţă îşi începe antologia cu un capitol dedicat cronicarilor munteni şi se opreşte la Pamfil Şeicaru. Ea scrie cîte un text de familiarizare la fiecare început de capitol şi arată felul în care a evoluat şi s-a rafinat acest subgen, de la descriptivismul arhaizant al unui Stoica Ludescu sau Ionică Tăutu la sarcasmul şi peniţa caustică a interbelicilor.

Scrisul Magdei Răduţă e variat, expresiv şi răsplătitor. Avem de-a face, în mod evident, nu doar cu un om pasionat de obiectul cercetării, ci şi cu un stilist. Ea nu oferă cititorilor profilul unui filolog pedant şi dornic să epateze, ci rezultatul unei munci aşezate, duse la capăt cu lumină pe chip. Un cercetător care scrie despre floretiştii cuvîntului are la rîndul său floreta la brîu.” – Radu Paraschivescu