CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
La espina en la flor / Spinul din floare
La espina en la flor / Spinul din floare
Pret de lista: 3500
Preț: 3150
Reducere: 350 lei (10%)
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 7 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 296337
Autor(i): Mario Bojorquez
Traducator(i): Dinu Flamand
Editura: Editura Scoala Ardeleana
Colectia: Biblioteca FICT
Anul aparitiei: 2016
Nr. pagini: 256 pagini
Tip coperta: necartonata
ISBN: 9786067970586
Categorii: Fictiune, Poezie, Carti
Editie bilingva romano- mexicana.

Patru poeţi mexicani de astăzi îi sunt prezentaţi cititorului român în paginile următoare. În urmă cu peste două decenii, includeam deja, într-altă antologie, doi poeţi mexicani deveniţi clasici ai marelui modernism hispanic: Xavier Villaurrutia şi Octavio Paz. Între timp, poezia mexicană din ultimele decenii a câştigat tot mai multă vizibilitate, şi nu doar în lumea hispanică. Cu aproape un an în urmă, având norocul să îi cunosc la Ciudad de México pe poeţii prezenţi în această micro-antologie, am rămas impresionat de diversitatea, de forţa, de universalitatea poeziei lor. Poate nu întâmplător, cu toţii au solide studii umaniste, vorbesc câteva limbi străine, predau în mediul universitar, sunt nume dintre cele mai des vehiculate în spaţiul transnaţional de care se bucură vasta şi mereu inventiva poezie scrisă în limba spaniolă. Şi poate nu întâmplător i-am văzut pe toţi aceşti patru implicaţi în viaţa reală a poeziei, la minunatul Festival internaţional pe care îl găzduieşte de multă vreme, anual, aceeaşi capitală mexicană. Putem să îi invidiem pe poeţii din America latină. Au avut şi continuă să aibă o audienţă populară la care nici nu se poate visa prin alte părţi. Să nu fi ajuns pe acolo nici criza lecturii şi nici divorţul dintre noile generaţii şi vechiul mister pe care îl propune orice poem? Eu cred că da. Cert este că nici aceşti patru poeţi nu-şi refuză experienţele estetice complexe ale generaţiei lor – narativitatea înşelătoare, monologul derutant, ironia care suspectează lirismul de sensiblerie, jocul intertextual, unele violenţe de vocabular etc. –; doar că ei reuşesc să atragă cititorul în complicitatea textului. Am auzit aplauze şi aclamaţii când erau recitate unele dintre aceste poeme, care nici nu îi fac cu ochiul cititorului, nici nu îi propun formule oratorice simple. E o dovadă a faptului că poezia mexicană de astăzi are de spus ceva important şi vital, şi nicidecum doar pentru cercurile iniţiaţilor.

Dinu Flămând

* * *

Poezia mexicană, cu aceşti autori, s-a reînnoit schimbându-şi pielea, adecvându-se exigenţelor unei lumi imposibil de captat, apelând mereu la emoţie ca scop final. Şi fiindcă adevăratul poem se depăşeşte pe sine însuşi, am putea spune că aceşti poeţi au trecut dincolo de limba lor: ne fac să ne înfiorăm în ciuda lucrurilor ce se pot pierde la o traducere. Publicarea prezentei antologii în română ne demonstrează, aşa cum au făcut-o chiar ei prin munca lor (cu toţii sunt traducători activi din engleză, franceză, portugheză, italiană, catalană, printre altele), că singura formă de a fi credincioşi vremii noastre este aceea de a ne întoarce ochii spre alte culturi. Singurul mod de a evita dificultăţile depersonalizării, capitalismului exacerbat existent, este cel de a-i reda cuvântului puterea sa de comunicare, capacitatea maximă de a ne emoţiona, de a spulbera prejudecăţile care ne transformă în insule atunci când navigatorii nu mai există.

Luis David Palacios

* * *

Mario Bojórquez – Poet, eseist şi traducător, s-a născut la 24 martie 1968 în Los Mochis, Sinaloa, Mexic. Studii de Limbă şi literatură hispanică la Universidad Nacional Autónoma de México. Autor al volumelor Pájaros sueltos (Păsări eliberate, 1991), Contradanza de pie y de barro (Contradans de picior şi de lut, 1996), Diván de Mouraria (Divanul din Mouraria, 1999), Pretzels (2005), El deseo postergado (Dorinţa amânată, 2007), Y2K (2009) şi Hablar sombras (A vorbi umbre, 2013). A obţinut Premiile naţionale pentru poezie „Clemencia Isaura” (1995), „Enriqueta Ochoa” (1996), „Abigael Bohórquez” (1996), precum şi două din categoria Premiilor „Bellas Artes de Literatura”: Premiul naţional de poezie „Aguascalientes” (2007) şi Premiul naţional de eseu literar „José Revueltas” (2010). Recent a primit Premiul „Alhambra” de Poezie Americană (2012), Distincţia „Principe y Poeta Tecayehuatzin de Huexotzinco” şi Premiul „Ignacio Rodríguez Galván” (2015). A obţinut burse atribuite tinerilor creatori din partea Institutului Naţional de Arte Frumoase, a Fondului Naţional pentru Cultură şi Arte din Sinaloa şi din Baja California. Este membru în Sistemul Naţional de Creatori de Artă din 2007. Colaborează la www.circulodepoesia.com.

* * *

Álvaro Solís – Este licenţiat în Filosofie la Universidad Autónoma din Tlaxcala şi are un masterat în Literatură Mexicană la Benemérita Universidad Autónoma din Puebla. A publicat cărţile de poezie Los ríos de la noche oscura (Gobierno del Estado de Nayarit, 2008), Los días y sus designios (Educación y cultura/El errante editores/Profética, Puebla, 2007), Cantalao (Universidad de Guanajuato, 2007), Solisón (Fondo Editorial Tierra Adentro, 2005), También soy un fantasma (Gobierno del Estado de Tabasco, 2003), şi cartea pentru copii Querido Balthus, yo también perdí a mi gato (Gobierno del Estado de Tlaxcala/Alas y raíces/CONACULTA, 2007). Este coautor pentru La luz que va dando nombre: Veinte años de la poesía última en México 1965-1985 (Gobierno del Estado de Puebla). Poezia lui este publicată în diferite antologii, după cum şi în diferite reviste naţionale şi din străinătate cum ar fi: La estafeta del viento, Sibila, Biblioteca de México etc. A obţinut următoarele premii: Premio Tabasco de Poesía „José Carlos Becerra” 2003, Premio Nacional de Poesía „Amado Nervo” 2006, Premio Nacional de Poesía „Clemencia Isaura” 2007 şi Premio Nacional de Poesía „Joven Gutiérre” de Cetina 2007. A fost bursier în două ocazii al Fundación para las Letras Mexicanas, al Fondului Naţional pentru Cultură şi Artă, categoria Tineri Creatori la ediţia 2005-2006 şi a Fondului de Stat pentru Cultură şi Artă din Tabasco. A fost Director Adjunct la Festivalul Iberoamerican de Poezie din Ciudad de México 2006.

* * *

Mijail Lamas – Este poet, traducător şi critic literar. S-a născut la Culiacán, Sinaloa, la 22 februarie 1979. Este licenţiat în Limba şi literatura spaniolă la Universitatea Autonomă din Sinaloa. În prezent studiază un masterat în Creative Writing la University of Texas at El Paso. A fost bursier al Fundación para las Letras Mexicanas în 2005 şi 2006. A publicat volumele de poezie Contraverano (2007), Cuaderno de Tyler Durden urmat de Fundación de la casa (2008), Un recuento Parcial de los Incendios, selección de poemas (2009) şi Trevas. Canción del navegante de sí mismo (2013). A obţinut o menţiune la cel de-al XXVII-lea Concurs de Poezie de la Zaragoza în 2011 şi Premiul Naţional de Poezie „Clemencia Isaura”, în 2012. A realizat împreună cu alţi poeţi antologia Vientos de siglo. Poetas mexicanos 1950-1982, pentru colecţia Poesía y Ensayo a UNAM (Universidad Autónoma de México). Este editorul blogului de recenzii La Estantería (https:// resenariopoesia.wordpress.com/) şi este unul dintre editorii revistei literare Círculo de Poesía (http: //circulodepoesia.com/). Editura argentiniană El Suri Porfiado a reeditat volumul său Cuaderno de Tyler Durden (2014). A fost inclus în volumul El canon abierto. Última poesía en español (1970-1985) al editurii spaniole Visor Libros. Este editor-şef la Río Grande Review, revistă a programului de Postgraduate in Creative Writing la University of Texas at El Paso.

* * *

Alí Calderón – Poet, editor şi critic literar, s-a născut la Ciudad de México în 1982. Are un masterat în Literatură mexicană. În 2007 a primit Premio Latinoamericano de Poesía Benemérito de América, iar în 2004, Premio Nacional de Poesía „Ramón López Velarde”. A fost bursier din prima generaţie al Fundación para las Letras Mexicanas la secţiunea poezie. În 2003 a obţinut Premio Inter-universitario pentru eseu acordat de Statul Puebla. Este autorul volumelor de poezie Imago prima (Universidad Autónoma de Zacatecas, 2005) şi Ser en el mundo (Universidad Autónoma „Benito Juárez” de Oaxaca, 2007), al cărţii de eseuri La generación de los cincuenta (Fondo Editorial Tierra Adentro, 2005) şi coordonator al antologiei La luz que va dando nombre 1965-1985. 20 años de la poesía última en México (Secretaría de Cultura de Puebla, 2007). A publicat poeme, eseuri şi articole academice în diferite reviste din Mexic şi din Statele Unite. În prezent este profesor la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii Autonome din Puebla şi face studii de doctorat în literatura mexicană la Universidad Nacional Autónoma de México. Este cofondator al revistei electronice Círculo de Poesía.

Alte carti comandate impreuna cu LA ESPINA EN LA FLOR / SPINUL DIN FLOARE:
Alte carti de DINU FLAMAND:
Fado Alexandrino
85.00 76.50 lei -10%
Stoc limitat!
Trilce. Poemas/Poeme (1922)
49.00 46.55 lei -5%
Stoc furnizor
A murit eternitatea mea. Opera poetica
95.00 14.00 lei -85%
Stoc limitat!
Scaun la fereastra. Lisabona - jurnal de carantina 2020-2021
50.00 43.23 lei -14%
Stoc limitat!
Alte carti din colectia BIBLIOTECA FICT:
Opera Poetica / Απαντα Τα Ποιηματα
120.00 108.00 lei -10%
Stoc furnizor
Cateva numere de magie
30.00 27.00 lei -10%
Stoc furnizor
Gradina cu statui
30.00 27.00 lei -10%
Stoc furnizor
Tara Interioara
30.00 27.00 lei -10%
Stoc furnizor
Si vine ploaia
20.00 18.00 lei -10%
Stoc furnizor
Alte carti din aceeasi categorie:
Soare cu piper
25.00 23.75 lei -5%
Stoc limitat!
SINGURATATEA STELELOR
15.00 lei
Stoc limitat!
Culori viscolite - Snowdrifted colours
20.00 lei
Stoc limitat!
O SAGEATA IMBRACATA IN ROSU
8.00 7.20 lei -10%
Stoc furnizor
Alte carti de la EDITURA SCOALA ARDELEANA:
Buzura la Berinta. Locul de unde n-a plecat niciodata
65.00 58.50 lei -10%
Stoc furnizor
15.00 13.50 lei -10%
Stoc furnizor
20.00 18.00 lei -10%
Stoc furnizor
13.00 11.70 lei -10%
Stoc furnizor
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL