Babylon. Metaforă supremă a literaţilor şi filo­logilor împătimiţi – printre care se prenumără la rându-i autorul ca studii şi vocaţie – imagine perenă a luptei dintre spirit (duh) şi materie (carne), simbol ascensional şi al prăbuşirii deopotrivă, provocare făuritoare şi traductologică fără sfârşit, Babelul de(s)criptat şi decrispat de tânărul poet se aşează impla­cabil şi architectonic desăvârşit în galeria talentelor genuine din locul şi vremurile noastre. O cădere spre înalturi cum puţine s-au scris în limba română şi ce merită un destin mai larg decât idiomul în care a fost făurit. Căci nu e şi Turnul străvechilor orgolii antropogonice un semn de exclamaţie al globalizării de obşte, până la urma (t)urmelor?