Urmând peste timp şi vremuri vechile sensuri ale latinescului auctor, fie că scrie, fie că ţine o prelegere, fie că pur şi simplu ţi se adresează, G. I. Tohăneanu înnobilează şi sporeşte teritoriile pe care păşeşte, încât din orice întâlnire cu „Magistrul" ieşi Imbogăţit spiritual. Pilda sa umanistă, expresie a consecvenţei niciodată trădate, ne învaţă că adevărata sincronizare cu epoca nu stă în gesticulaţii mimetice, ci in ştiinţa de a fi „paznicul de far" al valorilor spirituale perene, valori pe care - de-a lungul unei vieţi dedicate şi închinate „făcliilor latine" şi „scripturelor române" - le-a cultivat cu ardoare, intreţinându-le vii în conştiinţa noastră...

I. FUNERIU, 1997