Lucrarea Acțiunea civila. Perspectiva comparativa abordeaza o tema extrem de generoasa, pentru ca, practic, reprezinta „figura centrala” a dreptului procesual civil.

Intr-o societate ideala (spre care, cu siguranța, tindem, deși poate nu vom ajunge niciodata), comportamentul uman ar trebui sa fie supus doar conștiinței și, chiar mai mult decat atat, impus de catre aceasta. In mod firesc, o astfel de oranduire nu ar avea nevoie de mijloace de constrangere, aspect greu de imaginat.

Realitatea reușește sa ne convinga de faptul ca prezența normei de drept este necesara și ca respectarea acesteia, de cele mai multe ori, se realizeaza datorita elementului care ii este specific și care o insoțește – forța de constrangere a statului.

O delimitare intre dreptul substanțial și dreptul procesual este necesara și chiar binevenita, intr-o incercare de a mai diminua „supremația” celui dintai. Pentru aceasta, trebuie analizata relația ce se stabilește intre drepturile subiective, recunoscute prin normele de drept material, și mijloacele procedurale prin care aceste drepturi pot fi valorificate sau restabilite, in caz de incalcare.

Daca pornim de la ideea ca majoritatea litigiilor nu se nasc din reaua-credința a parților, ci din faptul ca acestea considera, fiecare cu buna-credința – in baza unor situații de fapt neclare – ca au dreptate, sarcina principala a instanțelor este aceea de a recunoaște adevarata situație juridica și de a o fixa printr-o hotarare obligatorie pentru parți. Acesta este, prin urmare, principalul sens și scop al procesului civil, evidențiat printr-un mijloc specific – acțiunea civila. Ea servește garantarii și ocrotirii dreptului subiectiv, așa cum a fost conferit reclamantului sau paratului de catre ordinea de drept.

Natura juridica a acțiunii civile a constituit de-a lungul timpului subiect de dezbateri doctrinare, a generat polemici spectaculoase, pentru ca pune in discuție relația dintre conceptul de acțiune civila in evoluția sa istorica, dreptul subiectiv și dreptul la acțiune. Care dintre aceste noțiuni o justifica sau o genereaza pe cealalta, care are un ascendent asupra celeilalte, pot sau nu pot sa fie identificate una cu alta, sunt sau nu independente ori, dimpotriva, interdependente?, iata tot atatea intrebari la care lucrarea incearca sa ofere un raspuns.

Condițiile de exercițiu ale acțiunii sunt analizate din perspectiva noului Cod de procedura civila, care ofera pentru prima data o soluție la controversele existente in literatura de specialitate. Acest lucru este insa departe de a pune capat disputei doctrinare, asupra careia am facut unele aprecieri.

O parte insemnata din lucrare este consacrata clasificarii acțiunilor civile, incercand sa se puna accentul pe consecințele practice ale acestor clasificari, in speranța ca lucrarea va trezi, in egala masura, interesul teoreticienilor și al practicienilor dreptului. Nu am oferit soluții inedite, dar am facut o analiza minuțioasa a aspectelor controversate, incercand o incursiune, ori de cate ori a fost posibil, din perspectiva comparativa, in doctrina germana, anglo-saxona, franceza, italiana, suedeza etc.

Prin problematica abordata, prin intrebarile ridicate, comparațiile oferite și soluțiile propuse, monografia se adreseaza tuturor celor care doresc sa faca o introspecție a acestui mijloc procedural care declanșeaza, justifica, intreține și ofera finalitate activitații instanței de judecata. Am dori sa fie o lectura interesanta pentru studenții care incearca sa depașeasca bariera noțiunilor generale pe care le ofera un curs universitar, colegilor din mediul academic, care pot identifica surse de inspirație pentru noi dispute doctrinare, sau practicienilor care doresc sa gaseasca argumente sau explicații pentru problemele cu care se confrunta in lupta pentru triumful adevarului și al dreptații.