Cum îmi luminezi sufletul întinat şi-l faci lumină neprihănită şi dumnezeiască? Cum faci purtătoare de lumină nenorocitele mele mâini pe care păcătuind le-am întinat cu întinăciunile păcatului? Cum preschimbi buzele mele cu strălucirea dumnezeirii Tale488, făcându-le din necurate sfinte? Cum curăţeşti, Hristoase, limba mea murdară şi o faci
părtaşă de mâncarea Trupului Tău? Cum mă învredniceşti să Te văd şi să fii văzut de mine şi să fii ţinut de mâinile mele Tu, Cel ce ţii toate, Care eşti nevăzut pentru toate cetele cereşti şi de neapropiat chiar pentru Moise, întâiul dintre proroci? Căci niciun alt om nu s-a învrednicit să vadă faţa Ta489, ca să nu moară. Deci cum m-am învrednicit, Hristoase, să Te ţin, să Te sărut, să Te văd, să Te mănânc şi să Te am în inima mea pe Tine, Cel neînţeles, pe
Tine, Cel singur negrăit, pe Tine, Cel neîncăput şi neapropiat pentru toţi, rămânând nears, bucurându-mă şi tremurând şi lăudând în imne, Hristoase, multa Ta iubire de oameni?