Romanul Elisa îşi propune o poveste fără limite, fără graniţe între real, oniric şi fantastic. Este exact ceea ce ne-am dori, sau cum ne-am dori existenţa dacă nu ne-ar fi confiscată de grijile materiale... E un basm pentru oameni mari, o istorioară, care porneşte de la evenimente cât se poate de veridice şi se termină dincolo de ele, într-un teritoriu nesigur şi tainic, guvernat de legi pe care nu le cunoaştem, dar cu atât mai mult râvnit de muritorii de rând.

Suntem cu toţii nemulţumiţi, deseori scârbiţi, de apăsarea cotidianului şi ne zbatem de-a lungul vieţilor noastre spre idealuri iluzorii. Pipo, protagonistul romanului, reuşeşte imposibilul, dar, la fel ca eroii basmelor, trebuie să aleagă şi o face, realizând instinctiv în final cine şi ce este şi de ce, iar la un moment dat ajunge să spună: „pământul nu e al nostru, noi suntem ai pământului”.

Cartea s-ar putea să vă placă, dar s-ar putea tot atât de bine, dacă n-o citiți, să nu fi pierdut nimic… Aşa e în viaţă, ceea ce ignorăm sau nu putem cunoaşte ni se pare lipsit de importanţă. (Mircea Teorean)

* * *

Dacă ai mâna sigură – cum o are Mircea Teorean –, poți răsuci perspectivele narative cu toată nonșalanța. E ceea ce se întâmplă în Elisa, care începe în cel mai scrupulos mod realist (micro-realist chiar, cu scene acute de cotidian, mărginite de o reflecție sceptică dusă până-n pragul eseisticii), continuă în partitură onirică, revine apoi din nou cu picioarele pe pământ, dar numai spre a vărsa totul într-o dimensiune magico-fantastică. E ușor de trecut – aici – dintr-o dimensiune într-alta și simplu de pus în contact direct timpuri și spații cu regimuri diferite, pe firul unei narațiuni, la urma urmei, simple: căutarea/găsirea iubirii. Dar simplitatea își are peripețiile ei, e picarescă, misterioasă și colorată; și mai ales își are metafizica ei, una cursivă, fără tapaj doctrinar (dar nu fără suficient temei doctrinar); una care lasă firul narativ în totală perplexitate, ca și cum s-ar fi oprit într-un punct de confuzie deplină între cotidian și supra-real. E clar că Mircea Teorean e un constructor abilitat de mistere și un prozator cu forța detaliului și a scenariului. (Al. Cistelecan)

* * *

Mircea Teorean (1951, Cluj-Napoca) a absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai. A fost profesor de liceu, mai apoi traducător. A debutat ca scriitor în 2010, în Italia, cu romanul Dincolo de copilărie (Editura La Riflessione). Cartea de față este cea de-a doua apariție editorială, iar autorul deține încă două romane nepublicate: Curtea cu melci și Anotimpuri domestice.