„Lucrarea de faţă se referă la teritoriul Munteniei şi Olteniei, unitate geomorfologică delimitată la nord de Munţii Carpaţii Meridionali, la nord-est de cursul râului Râmnicu Sărat şi partea din aval a Siretului, la sud şi est de Dunăre, iar spre vest de râul Cerna, podişul şi Munţii Mehedinţi. Caracterizată prin prezenţa tuturor formelor de relief, străbătută de mai multe râuri (Motrul, Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul, Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călmăţui ş.a.), cu o faună şi floră bogată, zona a oferit din cele mai vechi timpuri condiţii favorabile aşezărilor umane.
Situată la întretăierea drumurilor comerciale ce coborau pe Dunăre, din centrul continentului până la Marea Neagră, a drumurilor ce traversau Carpaţii de Sud, venind din Ardeal, pe firul unor importante cursuri de apă, sau a drumurilor ce coborau din nord, de la Marea Baltică prin Polonia şi apoi prin Moldova, spre aceeaşi lume balcanică sau spre fascinantul Orient, Ţara Românească se dezvoltă sub influenţa culturii şi civilizaţiei europene, devenind o componentă a ei.
În secolele XIV-XVII, spaţiul geografic amintit este presărat cu nenumărate cetăţi, sate, Curţi boiereşti, biserici şi mănăstiri, târguri şi oraşe, dintre care, unele, reşedinţe domneşti. Amenajarea interioarelor a jucat, desigur, un rol important în epoca amintită. Fie că era vorba de palate domneşti, de anexele mănăstireşti sau de locuinţele feudalilor – toate acestea primitoare de oaspeţi de seamă, fie că amintim obişnuitele case ale orăşenilor sau ţăranilor, confortul încăperilor era asigurat prin mobilierul adecvat, ţesături armonios colorate, ceramică şi obiecte de metal. În acest context, instalaţia de încălzit devine şi obiect decorativ de primă importanţă. Cahlele ce împodobesc aceste sobe se remarcă adesea prin frumoasa realizare artistică şi prin repertoriul ornamental încărcat de simboluri, de mesaje, transmise peste veacuri. Aceste piese se înscriu vastului patrimoniu cultural românesc.”
Maria-Venera Rădulescu