Nu stiti unde mi-e casa/ Voi, stancilor iubite de valuri/ Voi, valurilor uscate de tarmuri, / Voi tarmuri nascute din nori,/ Voi, norilor prinsi in penele pasarilor,/ Voi, pasari trimise solii/ De ingerii atator vesnicii ?/ Eu am pierdut drumul/ Si in mijlocul atator minuni/ Casa mea nu are culoare/ nici loc, ci e doar o farama/ Din viata celor ce au trecut / Peste Marea cea Mare./’’
Cam intr-un astfel de univers se rotesc poemele din volumul de fata, ce se anunta intru totul pe dimensiunile poeziei adevarate.
ION POPESCU-TOPOLOG

Fragment din cartea: Poezii pe ape - Mihaela Beleaua

METAFORA

Fiecare zi care creste in mine
E mugurul luminii ce naste o paine.
Musc din linistea pamantului frant,
Și ascult si tac si mananc
Și ascult.

Aud pe sub ape cozile pestilor,
Astept peste tarmuri copitele cailor.
Ma rog peste toate,
Intre toate eu sunt,
Imi rade un cantec
Și-mi canta un gand.

Fiecare om ce-mi cunoaste lumina
Asculta si tace si mananca
Furtuna.

Se sparg pe alei secundele mele,
Alerg peste toate albinele lumii,
Sunt ruga din miere,
Cu sani de vapai.
Sunt ziua si noaptea, clepsidra perfida,
Mananc tot nisipul stiutelor cai
Și rad cu soarele, la tine in inima.

Apoi...
Ma retrag in chilia sufletului.
Eu sunt ! Eu sunt !
E liniste. Plin. Pace.
Tac. Și mananc. Și respir. Și ascult.

TRANSFORMARE

Daca ma gandesc la tine
Simt cum picioarele devin izvoare
Care serpuiesc printre radacinile muntilor
In lumina verde a cerului.
Simt cum mainile arunca aerul
Undeva, deasupra galaxiei
Pentru cei care nu respira verbul iubirii,
Inca mai departe ajunge nelinistea
Ce-o simt cand ma gandesc la tine.
De ce am atatea cuvinte sa te imbratiseze ?
De ce exista atatea moduri in care
Sa pot descoperi ca tot Universul se gandeste la tine
Și prin mine ?