«O incursiune mai încrezătoare în universul sensibilității lui Alecsandri prezintă avantajul de a feri interpretarea de evaluări globale, oferind teme­iurile unei mai mari libertăți în abordarea critică a operei dramatice. „Mișcând“ trăsăturile acumulate în timp ale portretului său spiritual, vom observa cu ușurință că întreaga sa operă este rezultatul unui program literar judicios și nu al vreunei spontaneități întâmplătoare sau al unei vesele fantazii. Adâncimea sa reală, dar îndelung contestată, nu trebuie căutată în tentația sublimului, în aspirația spre dramă ce a constituit sursa celor mai importante căutări în a doua parte a activității sale, ci în consec­vența cu care a impus scrisului un deziderat social și un ideal moral, într-o vreme când, în Europa, nu scriau numai Tolstoi și Victor Hugo, ci și mari și mici autori francezi de vode­viluri, pe care Alecsandri i-a asimilat într-o manieră de mare scriitor. (...)
înainte de orice, Alecsandri și-a dorit și a izbutit să fie un om european.
El redescoperă vestul pentru români nu ca arie geografică, ci spirituală. (...) într-o epocă în care Europa se moderniza prin tehnicism iar germanismul în ex­pan­siune, din Bucovina până în Alsacia, devenise copleșitor, Vasile Alecsandri era un campion al latinității nu cu orgoliul latent al sentimen­talului, ci activist al unei latinități insurgente.»
Mircea GHIȚULESCU