Cu ochiul unei conştiinţe implicate, autorul Gheorghe Şoptirean înlătură învelişul înşelător al presiunilor unei democraţii compromise, dobândită prin sacrificii sângeroase şi atrasă în jocul degradant al minciunii.
Între graniţele mereu ameninţate ale Ţării, pândită de colţii lacomi ai cotropirii străine îmbrăcată în aura înşelătoare a universalităţii, chipul Patriei iese brăzdat de rănile adânci ale solului răscolit, de ridurile hidoase ale munţilor despăduriţi, dar mai ales înlăcrimat de nepăsarea şi dispreţul fiilor trădători.
Într-un decor de natură de neegalat, poetul se regăseşte copleşit de farmecul fiecărui anotimp, de la primăvara cu îmbietoarele şi gingaşele semne de trezire la viaţă, la vara cu aromele ei tari, răscolite de căldura unui soare generos, la toamna falnică şi dăruită, impunătoare în cromatica ei subtilă şi nuanţată, la iarna purificând cu strălucirea ei imaculată.
Dăruite cu generozitate colţului nostru de natură, anotimpurile ocrotesc, hrănesc şi şlefuiesc sufletul românului spre deschidere, bunătate şi lumină, încât “lecţia naturii” devine darul cel mai de preţ al omului
Preocuparea autorului de a spori utilitatea scrierii d-sale oferită semenilor îi îndeamnă spre a-şi întări sfaturile printr-o serie de încercări de a defini faptele şi ipostazele de viaţă în formule concise, esenţiale, adevărate jaloane aforistice, demne de urmat pe drumul perfecţionării personalităţii fiecă¬ruia dintre noi.
Intenţia generoasă a autorului izvorăşte din dorinţa de a lăsa moştenire semenilor căutări din propria-i experienţă de viaţă, bogată, demnă, valoroasă, consacrată înălţării şi împlinirii de sine, precum şi a neamului românesc. Acesta este mesajul ciclului intitulat sugestiv “Ipostaze”, care acceptă condiţia umană ca o permanentă luptă a omului cu sinele pentru a se depăşi, pentru a-şi învinge tentaţia Răului şi a se împlini în spiritul luminos al Binelui.