Cu această carte, Părintele Constantin Necula ne face copărtaşi la vrerea adăstării în raiul din care niciodată nu putem fi alungaţi: Împărăţia Poveştilor, locul în care se întâlnesc vremurile şi vremuirile, cerul cu pământul, Dumnezeu şi oamenii. Undeva, la confluenţa aceea a realului cotidian cu plăsmuirea de geniu, spaţiu în care ştim foarte bine că bagatelizarea şi relativizarea oricărui dat particular, oricărui adevăr întemeietor nu face decât să ne însingureze de taină, de decodificarea sensurilor ultime, de Dumnezeu, până la urmă. Pentru că adevăratele poveşti nu se sfârşesc niciodată, iar în subtextul fiecărei istorisiri din acestea se află, de fapt, adevărata poveste, aceea în care ni Se dezvăluie Dumnezeu ca Tată de poveste, Care a pregătit lumea, cu toate ale ei, pentru a-i ferici, aşa cum doar El ştie a o face, pe copiii Săi. Şi Care ni se dezvăluie, de foarte multe ori, şi prin poveşti. Pentru că, nu-i aşa, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti…

Subiect de curs, iniţial, pentru studenţii Părintelui Constantin, decodarea celor trei poveşti ale lui Ion Creangă – Capra cu trei iezi, Povestea lui Harap alb, Fata babei şi fata moşneagului – s-a strămutat pe unde radio, pentru ca acum să se plinească vremea statornicirii lor în pagină de carte, aşa cum îi şade bine oricărei poveşti. Demers curajos şi fecund, rescrierea, resemnificarea acestor puncte forte ale literaturii române în cheie teologică se face cu un firesc uimitor, într-o logică seducătoare, de o temeinică acurateţe. E, de altfel, datul Părintelui Constantin să ne ademenească (şi) prin fervoarea, fascinaţia discursului său, convingându-ne de probitatea raţionamentelor şi a faptului că, dacă vrei să îţi asumi un viitor responsabil, atunci trebuie să ştii să desluşeşti trecutul cuibărit, de foarte multe ori, în poveştile Neamului tău.

Sunt uimitoare sensurile pe care le descoperi, împreună cu Părintele Constantin, reluând aceste texte ale copilăriei! Se spune că a înţelege o capodoperă înseamnă, în fond, să o recreezi tu însuţi, să îi inventariezi notele profunde, tâlcurile personale, să îi desluşeşti adevărata poveste. Or, la Părintele Constantin tocmai această naturaleţe a re-scrierii istorisirilor de oarecând, pentru vremurile de acum, cu o surprinzătoare şi largă semantică, dă savoare pretextului de a ne întoarce la poveste. O călătorie iniţiatică, dacă vreţi, înspre acasă.

„Pentru ca o idee să trăiască – era de părere Tudor Arghezi – n-ajunge să-i puie un miez de geniu scriitorul. Îi trebuie ideii contribuţia de minte şi de bunăvoinţă a cititorului.” Începutul a fost făcut… Povestitorul e gata de călătorie. Nu trebuie decât să deschidem cartea, pentru a intra plenar în viaţa fără de moarte a gândirii curate a neamului românesc. Iar această bunăvoinţă ne va face, cu siguranţă, mai înţelepţi cu încă o nemărginire de poveste.

Romeo Petraşciuc