Multe din infractiunile savarsite provoaca prejudicii, care fac sa fie eficient principiul raspunderii civile delictuale intemeiat pe dispozitiile art. 1357 din Codul civil, potrivit carora „Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa.” Aceasta imprejurare constituie temeiul juridic care determina ca, in cazul unei infractiuni producatoare de prejudicii, odata cu dreptul la actiunea penala sa se nasca si dreptul la actiunea civila.

Aceasta actiune civila poate fi exercitata separat de actiunea penala sau in cadrul procesului penal, situatii pe care le vom analiza in cele ce urmeaza. Consideram insa ca nu putem trece la examinarea particularitatilor exercitarii actiunii civile in procesul penal fara a prezenta in prealabil actiunea civila si conditiile de exercitare ale acesteia, in general. Prin actiunea civila in sens substantial se apara dreptul subiectiv civil incalcat. Acesta nu este protejat efectiv prin dispozitiile de drept material, fiind necesar sa se recurga la normele dreptului procesual, mijlocul practic fiind tocmai actiunea civila exercitata in cadrul unei actiuni judiciare.

In literatura de specialitate s-a aratat ca actiunea civila reprezinta „calea justitiei, aptitudinea, facultatea, puterea legala, recunoscuta oricui de a obtine, cu formele si in conditiile determinate de lege, recunoasterea si realizarea unui drept subiectiv, protectiunea sociala a acestuia in forma ei cea mai expresiva si cea mai eficace.” Posibilitatea de a recurge, la nevoie, la forta coercitiva a statului se materializeaza in dreptul la actiune, care constituie elementul de legatura dintre dreptul subiectiv civil si actiunea civila.