Motto:
„Legăturile politice între Anglia şi România nu au fost de natură strânsă,
de la războiul mondial până azi, decât în timpul unei scurte perioade:
din aprilie 1939 şi până în mai 1940. În acel timp, Guvernul român
ar fi putut de mai multe ori să hotărască în chip definitiv şi fără echivoc
dacă merge cu toate puterile sale şi în mod sincer şi leal alături de Anglia.
O asemenea atitudine comporta, bineînţeles, riscuri enorme”.
(Alexandru Cretzianu, Evoluția relațiilor anglo-române din 1919 până în martie 1940)

Volumul de față cuprinde documente referitoare la relațiile româno-britanice din anul 1939 – anul în care perioada de pace în Europa s-a încheiat și a început al Doilea Război Mondial.
După Acordul de la München (septembrie 1938), nesiguranța și neîncrederea și-au făcut loc în viața națiunilor din Europa Centrală și de Sud-Est. În acest context internațional extrem de complicat, România – situată într-un spațiu geopolitic exploziv, fiind înconjurată de vecini (Ungaria, Bulgaria, U.R.S.S.) ce promovau o politică revizionistă – era direct interesată în menținerea echilibrului european și a statu-quo-ului teritorial. Diplomații români, analizând noua situație creată în Europa, atrăgeau atenția guvernelor din Londra, Paris și Washington „că nu mai este decât un singur arbitru în Europa (Germania – n.n.) care hotărăște de siguranța, de neatârnarea și de pacea neamurilor” și, drept urmare, atitudinea statelor mici și mijlocii din Europa se poate rezuma „destul de exact, în câteva cuvinte: adâncă îngrijorare și o rezervă direct proporțională cu apropierea geografică de Germania”.
Marusia Cîrstea