„Procesul intentat lui Alexandru Vişinescu a fost unul remarcabil întrucît se întîmpla pentru prima dată în istoria justiţiei din România ca acuzaţia de crime împotriva umanităţii comise în timpul regimului comunist să fie îndreptată împotriva unui fost comandant de închisoare. Însemnătatea cazului provine totodată şi din faptul că acuzaţiile au avut la bază cercetările neobosite ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, sub conducerea dr. Andrei Muraru. Verdictul a fost dovada că Revoluţia din 1989 i-a oferit societăţii româneşti şansa de a îmbrăţişa valorile democraţiei occidentale, valori care se bazează implicit pe ideea că natura umană caută să cultive demnitatea intrinsecă a individului, nu să o distrugă, aşa cum a încercat să facă Alexandru Vişinescu şi cum demonstrează paginile acestei cărţi.” (Dennis Deletant)

„Povestea dosarului Vişinescu, relatată profesionist de Andrei Muraru, nu are cinismul exuberant al unui roman de aventuri, dar are dramatismul etic al oricărei bătălii pentru Justiţie şi Memorie. Alexandru Vişinescu era răul anonim din vecinătatea noastră, ascuns sub un nume ce nu spunea nimic pentru milioane de români şi sub un renume a cărui rezonanţă terorizase sute de oameni ce-i trecuseră prin faţă, în închisorile stalinismului românesc. Vişinescu era unul dintre torţionarii zeloşi ai utopiei comuniste, făcut din aluatul din care se plămădesc instrumentele tuturor totalitarismelor şi purtătorii de bîtă ai tuturor dictatorilor. Avînd conştiinţa anesteziată prin scuza că «doar am executat ordine», răsplătit printr-o pensie mare, printr-o Justiţie complice ani de-a rîndul şi devenit inofensiv tocmai prin trecerea anilor, Vişinescu trăia liniştit şi banal, în bula confortabilă a uitării generale. Pînă într-o zi, cînd – graţie unor cercetători tineri, precum Andrei Muraru şi colegii săi – Istoria l-a ajuns din urmă.” (Adrian Cioroianu)