Ioan Augustin Pop este un artist optzecist, în căutarea restabilirii unor valori ale lumii contemporane, în paralel cu restabilirea încrederii în discursul pictural. Acesta este, în viziunea lui, concentrat pe refl ectarea statutului social al artistului, pe modul în care el se poziționează ca un martor al traumei colective și al crizei individuale. Ruinofi lia sau aprecierea ruinelor apare, în acest context specifi c, ca un concept simptomatic, prelungit dincolo de referințele concrete către o arie extinsă din câmpul culturii. Lansat de Svetlana Boym și susținut prin diferite textele ale ei, ruinofi lia este defi nită ca „o fascinație pentru ruine, care nu este numai intelectuală, ci și senzuală”. deși ruinele au existat dintotdeauna, fascinația pentru ele – ruinofi lia – este un fenomen recent, care aduce în discuție nostalgia și în fi nal utopia, direcționată însă spre trecut, nu înspre viitor. Spre deosebire de nostalgie (orientată spre o istorie personală), ruinofi lia reprezintă „o experiență materială și viscerală a ireversibilității timpului”. În contextul analizelor pe care le face Boym, interesantă este și apropierea dintre resturile unei arhitecturi industriale, care nu-și mai găsesc rostul într-o economie post-industrială, și turnurile neconstruite ale avangardei, ce seamănă izbitor de mult cu Turnul Babel ruinat.