Să fie oare acest impuls spre autenticitate fără limite, spre o veritabilă „vivisecţie” a subconștientului liric, spre o „psihologie” pe cord deschis, una dintre caracteristicile noii poezii a sfârșitului de mileniu? Tot ce se poate.

Alexandru Condeescu

Saviana Stănescu este poeta care desfiinţează cred, definitiv, mitul ′′poeziei feminine′′, atât de persistent în lirică din anii ′60 până azi. (…)

Eroina tragică, Proscrisa, poate fi, alternativ, femeia, poeta, poezia, Arta. Lor li se intentează procese de conştiinţă şi procese artistice de o gravitate profundă, pe care ludicul expresiei lirice post-moderne n-o poate masca.

Dan-Silviu Boerescu

Această cavalcadă suprarealistă nu e gara sau ţinta discursului poetic, ci doar trenul sau săgeata purtătoare a mesajului liric care nu e altul decât recunoaşterea – pe jumătate disperată, pe jumătate resemnată - crizei de comunicare. Ca martoră a „nopţii în care minţile noastre au văzut orgasme şi sexele noastre idei” Saviana Stănescu depune mărturie într-un proces (miting şi licitaţie în acelaşi timp) în care se simte din ce în ce mai mult în pielea lui Joseph K.

Laurenţiu Ulici

Originalitatea Savianei Stănescu răzbate din ritmul sincopat al poemelor, din remarcabila artă a personajului, din parodierea teatrului antic şi din ştiinţa de a face din melanjul genurilor o carte.

Vasile Baghiu