VIOREL MARINEASA nu este un simpatizant al "fundamentalismelor" nici atunci când e vorba de cele ale lui Nae Ionescu, nici atunci când e vorba de cele ale lui Nichifor Crainic. Pozitia lui e cu totul alta şi ea e expusă cu destulă tranşantă, dar cel mai adesea printr-o atitudine generală de ironie care impregnează "descriptia" doctrinelor. Se vede cât de colo că "materia" i-a fost cel puţin antipatică. Dar această antipatie structurală devine un scrupul în plus în analiza şi interpretarea fenomenelor cercetate, un scrupul, în mod poate paradoxal, de obiectivitate, nu numai de cunoaştere în amănunt. Căci în privinţa cunoaşterii detaliate a "materialului" Viorel Marineasa e ireproşabil. El nu numai că tine contabilitatea tuturor contradicţiilor, inconsecvenţelor şi dezicerilor (mai cu seamă în cazul lui Crainic), punându-i pe autori faţă în fată cu ei înşişi şi apelând la o memorie necruţătoare, dar adesea îndreaptă erori de interpretare, de identificare a surselor şi chiar de datare a unor articole. Toate aceste exercitii de "precizie" vin nu numai dintr-o profundă familiarizare cu obiectul cercetat, dar mai ales dintr-o extraordinară memorie a ideilor. Lectura suspicioasă pe care o face Viorel Marineasa devine, astfel, un avantaj pentru corectitudinea reconstituirii şi a interpretării.