Grigore cel Mare poate fi considerat ultimul mare scriitor creștin al Antichității latine târzii și, în același timp, primul mare autor creștin al Evului Mediu. La cumpăna dintre cele două perioade, papa Grigore a fost o personalitate complexă, în care s‑au întâlnit tradiția vieții creștine și cea, mult mai îndepărtată, dar încă vie, a spiritului roman.

Într-o epocă ce nu cunoscuse marea schismă a creș­ti­nilor, în destinul Sfântului Grigore cel Mare se unesc Roma și Constantinopolul, vechea lume romană și creștinismul universal. Dialogurile sale despre moarte sunt adevărate punți între lumea de aici și împărăția cerească, prin care sufletul creștin este călăuzit în marea sa trecere.