Cartea își propune o analiză a situației României pornind de la conceptul de ideal. Teza cărții este că stagnarea, dezinteresul și silnicia atât de actuale în țara noastră se datorează absenței unui ideal național. Convins că termeni precum „proiect de țară”, „viziune”, „obiective naționale” nu fac decât să escamoteze această problemă, edulcorând-o intelectual, autorul nu se ferește să folosească un termen ce este – într-un mod cât se poate de elocvent – ieșit din uz: idealul!

Cu ocazia acestei sondări în psihologia abisală a poporului român ies la iveală modele, paradigme, tendințe și structuri sufletești prezente în viața cotidiană, culturală, socială și politică a României actuale. Deși având o serie de înaintași notabili (dacă e să-i amintim numai pe Constantin Rădulescu Motru, Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Dumitru Drăghicescu, Ștefan Zeletin, Constantin Noica) – o asemenea direcție de abordare a sufletului poporului român a fost abandonată în vremurile din urmă, în conformitate cu noile „comandamente” ale globalizării și dez-naționalizării. Autorul cărții de față are curajul să reia această linie de cercetare, într-un limbaj viu, colorat afectiv și uneori reactiv.

Problema emigrației masive a românilor este plasată în aceeași perspectivă a absenței idealului – singurul capabil de a ține laolaltă un popor între granițele unei țări. Lipsiți de ideal, românii ajung să se dezintegreze și să vagabondeze în căutarea unui loc propriu, fără să știe că locul pe care-l caută este, de fapt, propria țară, o țară fondată pe un ideal care să rezoneze cu cele mai adânci niveluri ale simțirii lor.