La aproape trei decenii de la expediţia organizată de Muzeul Naţional de Istorie Naturală în Indonezia, Alexandru Marinescu, unul dintre participanţi, rememorează perioada petrecută în lumea tropicală. Bazîndu-se pe jurnalul ţinut în cele patru luni de expediţie, naturalistul îşi reconstruieşte întreaga călătorie, cu bune şi cu rele. De la Jakarta la celebra Grădină Botanică din Bogor, pe insulele Bunaken, cu vedere spre vulcanul Manado Tua, Sulawesi sau Bali, a bătut în lung şi-n lat minunatul şi misteriosul arhipelag. Temerarul aventurier a avut în faţa ochilor letala coroană-de-spini, a capturat un piton, a pornit în căutarea păsărilor maleo şi a înfricoşătorilor varani din insula Komodo, iar unele dintre aceste întîlniri au avut urmări dureroase. Toate amintirile trec prin filtrul cercetătorului matur, care le descrie cu mult umor, cu pasiune, dar şi cu o notă de nostalgie.

„Ştiu, poate, mai multe acum despre vegetaţia junglelor tropicale şi despre fauna lor, despre lumea recifelor de corali şi chiar despre straniile ritualuri funerare din Tana Toraja, dar universul indonezian rămîne prea complex şi misterios pentru un european. Ceea ce am văzut şi am trăit în insule mă bîntuie încă şi cred în adevărul unui vechi proverb chinez care spune că este mai bine să vezi o dată decît să citeşti de o sută de ori.” (Alexandru Marinescu)