Cartea domnului Ștefan Munteanu este o bine venită sinteză asupra unei teme care, tocmai pentru că a fost răs-discutată încă de la primele texte dedicate poetului, făcea imperios necesară o perspectivă totalizatoare și rezumativă: filosofia eminesciană. Romanticul Eminescu vedea în poezie o cale regală de a pătrunde spre secretele ultime ale lumii, și ca atare filosofia era, cumva, cealaltă aripă necesară acestui zbor. Oarecum am putea face o paralelă așa cum fizica actuală a particulelor elementare se „ciocnește” inevitabil cu întrebările ancestrale ale filosofării. În acest prim volum al unei serii care se vrea exhaustive întâlnim analize detaliate de la Titu Maiorescu (fericit să ilustreze spiritul metafizic și kantian al Junimii prin creația unui poet de geniu) la Tudor Vianu. Trecând prin mai puțin cunoscuții Sterian Dumbravă sau Henrieta Sachelarie. Sigur, cum preciza deja teoretic Maiorescu în O cercetare critică și sublinia cu învârtoșare Călinescu în monografia sa clasică asupra operei, poezia nu poate fi redusă la și nici măcar înțeleasă prin filozofie, care este domeniul conceptualului. Cele două se întâlnesc însă sub zodia acelorași întrebări. În acest context este discutată și chestiunea atât de fragilă a pesimismului eminescian. O cultură matură are nevoie ca de aer de astfel de recapitulări și completări periodice ale marilor sale teme. Christian Crăciun