Desi relativ inconsistenta, din punct de vedere al numărului de poeme/poezii adunate între coperte, „Legea primăverii” relevă cititorului o scriitură teribil de consistentă, având toate ingredientele care să valorizeze cartea într-atât, încât să fie socotită una specială, aparținând unui autor cvasi misterios prin discreția manifestată până acum în plan literar, însă deosebit de personal, judecând după valoarea demonstrată fără pic de emfază, natural, ce-și revendică un loc binemeritat printre condeiele înmuiate în har, altfel nu foarte multe, ale literaturii contemporane. Rămândându-i datoria unei recidive pe măsură.