Exista un statornic atribut politic francez: centralismul dominator ultra-dirijist. Dupa 1789, il identificam in expansionismul militar al Conventiei si al Imperiului, dar mai ales in rafuiala crancena indreptata de Parisul iacobin contra oraselor si a tinuturilor revoltate, oripilate de atrocitatile Capitalei. Remodelata fara emfaza peste ani, constatarea transpare in pilda in paralela contrastanta a lui chateaubriand din ,,Memoires d'outre tombe" 1850 dintre discretia, modestia si ,,umilinta" lui Washington si impactul ,,cu vuiet", rasturnator de tonuri, avantajos ,,renumelui" sau, al lui Napoleon, dar si in regretul focalizat de fostul ministru Alain Peyrefitte asupra multiplelor dezavantaje generate de acelasi centralism, investigat in cartea-i graitor intitulata ,,Le mal francais"1796.