Istoria este considerată, în majoritatea țărilor, o disciplină fundamentală pentru promovarea dezvoltării intelectuale și crearea identității culturale, sociale și naționale. Istoria contribuie la dezvoltarea acelor abilități și competențe care pregătesc elevii și studenții pentru cetățenia activă a unei societăți democratice. Este adevărat că istoria ne ajută să dezvoltăm abilități critice, să înțelegem dimensiunile istorice ale prezentului și să vedem asemănările și deosebirile dintre culturi, etnii și civilizații. Cu toate acestea, istoria ca știință socială și ca disciplină școlară este extrem de politizată, să ne amintim dictonul orwellian: “Cine controlează trecutul controlează viitorul; cine controlează prezentul controlează trecutul”.
În Europa Centrală și de Vest, problema depolitizării disciplinelor școlare a avut întotdeauna o rezonanță considerabilă. Numeroase studii au fost publicate în legătură cu acest subiect, oferind comparații între diferite țări și perioade istorice. În Europa de Est, cultura depolitizării învățământului, în special a disciplinei istoria, nu a evoluat în mod substanțial. Analiza noastră se va axa pe trei exemple – Republica Moldova (RM), Ucraina și România. În perioada sovietică, procesul de scriere a istoriei și a manualelor școlare a fost dominat de ideologia marxist-leninistă, ceea ce a atras după sine interpretarea tendențioasă și chiar invenția faptelor istorice. Istoria a fost folosită pentru a acuza, a defăima sau a justifica; a fost folosită repetat ca instrument de mobilizare în lupta politică, pentru a controla masele.
Prăbușirea regimurilor totalitare a creat oportunități pentru aceste trei țări de a construi societăți democratice și de a revitaliza și a rescrie istorii naționale, proces pe care K. Jenkins l-a abordat în cartea sa. Majoritatea transformărilor care au avut loc în aceste societăți au fost influențate inițial de mișcările naționale și, în unele cazuri, au provocat conflicte între grupurile etnice. Etnicitatea creează frontiere; în contrast, Europa de astăzi, în general, tinde să deschidă granițele, și nu să ridice altele noi.
Sergiu Musteață