“Eseurile din acest volum pornesc de la o fundamental ă naivitate: încercarea de găsi manifestări ale misterului fiinţei în cultura modern ă . Sunt texte lipsite de pretenţia obiectivităţii, a lucidităţii criticului profesionist. Ele pleacă de la o “scandaloasă” negare a unei “autonomii a esteticului” care, aşa cum e afirmat de mai multe ori în acest volum, e inexistentă în plan metafizic şi ilegitimă în plan etic. În schimb, ele sunt vii, angajate în c ă utarea adevărului şi implicaţiilor existenţiale, plecând de la viziunea creştină asupra sensului supranatural al naturii, istoriei şi culturii, urmărind întotdeauna două întrebări: Cine e Cel care ne vorbeşte prin producţiile spirituale ale umanităţii? Cine suntem noi, reflectaţi în aceste creaţii?

Teatru are o lungă istorie şi, dintre arte, este probabil cea mai apropiată de posibilitatea unei trăiri spirituale; şi aceasta pentru că angajează întreaga persoană a unui actor într-o zonă care transcende istoria. Filmul este marele copil al secolului XX, oglindă fidelă a dramelor acestui timp, capabil în acelaşi timp de a reflecta cee ce a urmat dupa modernitate, incluzând aici cele mai stranii experienţe avangardiste care au negat explicit moştenirea “naraţiunii realiste”, dar şi imaginaţia omului simplu care a urmat cu o mare întârziere nihilismul şi experienţele estetice ale elitelor, dorind doar să vadă o poveste bună, “care să meargă la inimă”. Iar această poveste nu este nimic altceva decât o reflecţie a poveştii lumii salvate de un Dumnezeu îndrăgostit de ea. “