Poezia lui Laurentiu-Ciprian Tudor se materializase, inca de la inceputurile ei, dupa liniile de forta ale campului energetic stanescian. In Licantropia poftei, materia poetica modernista, prelucrata voit cu instrumente ale unei postmodernitati instinctive (de care poetul nu se dezice), capata stralucirea unei alte frumuseti. Unele poeme sunt antologice. Biografismul, relatarea cotidianista, insertia in versuri a congenerilor care se intampla liric sunt un fel de redescopenre de sine, in tumultul „crizei (asumate) a varstei de muloc" a creatiei. Volumul de versuri poate fi citit ca un inceput al unei noi etape. Tematic, in echilibrul instabil dintre Eros si Thanatos, alunecarea pe panta destramarii pare o simpla joaca in convulsiile carnale ale textului retractil, rusinat de fluturii ce bantuie in viscere in lumina deplina din miezul vietii. Carnalitatea textului il apropie tot mai mult de Arcadiile domestice ale lui Brumaru. - Adrian Lesenciuc

O irepresibila nostalgie a erosului, o questa a senzatiel erotice, o elegie furioasa a sensorium-ului erotic — toate aceste descrieri ar putea functiona ca logo-uri ale scrisului lui Laurentiu-Ciprian Tudor din aceasta buna si tusanta carte a poemelor varstei de mijloc. Ca tip de sensibilitate, el se asaza, astfel, in siajul lui Emil Brumaru, fata de care isi si marturiseste, de altfel, fatis, admiratia intr-un poem de aici; insa, ca formula stilistica, e mai apropiat de optzecisti, de calofilia erotica a unui Nichita Danilov, de pilda. Insa, dincolo de asemanarile temperamentale sau stilistice, el si-a apropriat un teritoriu care e numai al lui — si-I prinde foarte bine aceasta erotomanie pudica — paradoxala, dar cat se poate de autentica. - Radu Vancu