"Incep acest capitol cu o intrebare adresata parintilor:
SUNTETI SIGURI CA STITI, CU ADEVARAT, CARE SUNT NEVOILE (specifice) ale COPILULUI VOSTRU?!
Ma adresez voua, parintilor, pentru ca voi sunteti ADULTII in relatia parentala.
Neavand intentia si nici pretentia de a ma prezenta ca un expert in povestile specifice unei familii, inclin sa cred ca putem invata din experientele personale si ale altora. Putem adapta informatiile ce ne parvin, in functie de propriul sistem de valori si traditii. Cu alte cuvinte, daca ne pastram mintea si inima deschisa, putem accesa informatiile necesare, care ne pot ajuta sa luam decizii corecte si cat mai aproape de obiectivitate (fara sa exclud o doza minora de subiectivitate).
Revenind la expresiile mai sus mentionate, incerc sa le analizez, dupa cum urmeaza:
• ambele expresii sunt folosite cu scopul nemarturisit (inconstient) de a inchide un dialog si a marca pozitia de superioritate a autoritatii parentale din start, parintele se situeaza pe o pozitie superioara, care nu admite un contra-argument; copilul percepe acest lucru si, simtindu-se amenintat, se retrage. Retragandu-se, comunicarea este anulata si copilul invata ca este necesar si obligatoriu sa-si ingroape emotiile (trairile de moment); astfel, in timp, el nu-si mai recunoaste sentimentele si este afectata dezvoltarea lui emotionala (imagine si respect de sine distorsionat). La varsta adulta (chiar mai devreme, in adolescenta), in momentul in care se va confrunta cu situatii tensionante, care presupun agresiuni verbale, el ori se va retrage (perceptie = esec) ori se va revolta (perceptie = agresivitate);
• in ambele cazuri remarcam o intentie de manifestare a unui orgoliu puternic, dublat de egocentrism, care distruge, nu construieste o relatie;
• ambebele folosesc modul imperativ de adresare, care ascunde o dorinta de dominare a situatiei (nevoia adultului de a controla);
• in cazul ultimei expresii, diferenta in raport cu prima este data de furia violenta a parintelui si neputinta acestuia de a face fata provocarii venite din partea copilului. Va atrag atentia asupra acestui aspect care poate genera un conflict deschis din care nimeni nu castiga nimic: parintele foloseste acest ultimatum, incercand sa Isi consolideze pozitia de superioritate, dar si pe cea decizionala, folosind amenintarea cu un ton extrem de ridicat. Copilul/ adolescentul are doua posibilitati de alegere: 1. isi infrunta parintele intr-o ultima incercare de a-si apara imaginea de sine si pozitia in familie; 2. se retrage „lingandu-si ranile" fiindu-i afectata imaginea de sine, dar si pozitia lui in familie. Orice alegere ar face el, ideea respingerii de propriul parinte se poate transforma in timp intr-un devastator sentiment de abandon, afectandu-i puternic imaginea si respectul de sine.
Cert este ca fara o comunicare de tip constructiv, reprezentata de un dialog real, in care ambele parti (parinte si copil) sa poata AUZI si PROCESA informatia primita, rezultatul obtinut este unul de tip distructiv care creeaza CONFLICT."