Acest sfânt mucenic din Țara Românească s-a născut la anul Domnului 1644, în vremea stăpânirii lui Matei Basarab. Apoi, venind la domnie Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, nemaiputând prididi cu plata birurilor grele cerute de turci, s-a răzvrătit împotriva acestora. Dar Sultanul Mahomed al IV-lea a trimis atunci oaste mare de turci și de tătari, care au biruit pe Mihnea și au făcut prăpăd și pustiire, iar la ieșirea din țară au luat cu ei și o mare mulțime de robi, trecându-i peste Dunăre.

Între cei robiți s-a aflat și un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinții îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, și în iubirea de țară și de credința strămoșească. Pe deasupra, era voinic și chipeș; frumusețea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, un oștean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire și în vălmășeala luptei l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou și dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi. Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l preafrumos la înfățișare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească, spunându-i că îl va lua de soț dacă el s-ar lepăda de credința creștină și s-ar face mahomedan. Aproape doi ani au durat ispitirile și făgăduințele femeii. Dar el s-a împotrivit cu tărie și a rămas nestrămutat în credința părinților lui și în curăția trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbutește, s-a înfuriat și l-a dat mai-marelui cetății ca să-l pedepsească pentru uciderea soțului ei. Călăii l-au dus spre o margine a Stambulului i și l-au înălțat în spânzurătoare, omorându-l, în ziua de 12 mai, într-o vineri, înainte de Înălțarea Domnului, din anul mântuirii 1662.