S-a născut în Slănic, județul Prahova. Este absolventă a Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. A locuit, pentru mai mult timp, în Berlin, Bonn, Berna, Viena, Rabat şi Tunis. Între 2001 şi 2008 a publicat volumele de versuri Arsenalele singurătăţii, Călătoria, Cutia de scrisori, Pasărea cu noaptea în cap şi Albul miresei care se vedea în oglindă. În 2014 a publicat antologia poetică Gibraltar blues, iar în 2016, Însoțitori de noapte. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Nisipul răcoros făcea cărare sub picioarele iuți, o scoică ruptă pe jumătate țâșni sângele din talpă. Își scoase rochia din mers și o adiere din care nimeni nu s-a întors o purtă în altă direcție. Când atinse apa lucie, simți cum o imensă tandrețe răzbătea pieziș dinspre valurile care veneau către ea de la uriașă depărtare. Cu brațele arcuite, se lăsă prinsă în veșnicia mișcării fluide și memoria miloasă a mării o primi ca pe un hoit.

Aurelia MARIN

După ce publicat poezie şi proză scurtă, Aurelia Marin păşeşte cu dezinvoltură pe teritoriul romanului, reuşind să găsească o formulă destul de singulară în contextul prozei române actuale. Ea redescoperă astfel (pe urmele lui Eliade) „romanul exotic”, poposeşte pe rând în mijlocul peisajelor montane elveţiene, în lumea plină de soare a Mediteranei sau în sălbăticiile şi sărăcia Sudanului devorat de lupte intestine, boli şi mizerie. Totul este trecut prin senzorii unei sensibilităţi romantice, ce nu evită însă, atunci când e cazul, detaliul verist şi încearcă să opereze cu percepţii „de unică folosinţă”. Pe acest fundal, autoarea proiectează povestea unor personaje croite parcă din plămada „aventurierilor” lui Malraux, a unor „inadaptabili” ce au vocaţia „eroicului” prin care încearcă să-şi compenseze eşecurile existenţiale şi ceva din patosul negru al disperării. Destine „tarate” care se întâlnesc şi se despart parcă la nesfârşit, pasiuni violente, senzualitate, suspans, o galerie vie de personaje - toate bine dozate şi împletite în canavaua unui roman construit cu migală şi cu ingeniozitate, dar şi cu o anumită prejudecată a „scrisului frumos”, devenită destul de rară într-un context literar dominat de himera autenticismului.

Octavian Soviany