Veronica Micle a fost una dintre primele poete ale românilor, publicând în prestigioasa revistă „Convorbiri literare“ a Societăţii „Junimea“. Poeziile ei au încântat publicul prin simplitate, sinceritatea emoţiei şi sensibilitatea faptului trăit, o poezie întoarsă spre interior, spre ceea ce simțea.
Versurile Veronicăi Micle și ale lui Eminescu, completate de confesiunile acesteia din „Albumul“ alcătuit de poetă și descoperit în 1889, la Mănăstirea Văratec, un „jurnal intim“, cum este apreciat de Augustin Z. N. Pop, pun în lumină personalitatea, psihologia autoarei şi amănunte din viaţa acesteia. Biografia realizată de Octav Minar în 1905 vine să întregească imaginea poetei, să „tălmăcească“ viaţa Veronicăi Micle şi îngemănarea celor două destine, al său și al lui Mihai Eminescu, în plan artistic şi uman. În această ediție, biografia autoarei este îmbogăţită de imagini şi nuanţată de unele adnotări, cuprinzând rodul cercetărilor de istorie literară realizate în deceniile care au urmat.
Cei doi poeţi se întâlnesc într-un dialog al iubirii, într-o îngemănare care s-a prelungit în eternitate, dovadă că dincolo de admiraţia şi atracţia reciprocă, existau afinităţi afective, de cultură, de viaţă, care i-au legat pentru totdeauna într-una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire, chiar dacă aceasta nu s-a împlinit în plan uman printr-o căsătorie.
Autor: Veronica Micle