Lalele din Paradis
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
După volumele de poeme Lepădarea de limbă 2009, Altoiul râsului 2010 şi Edible Fowers 2015, Lucia Cherciu oferă publicului o nouă carte de versuri intitulată Lalele din Paradis, care dă o armonioasă amplitudine temelor ei predilecte: nostalgia locurilor natale, clivajul trăirii în două limbi (română şi engleză), dezrădăcinarea, meandrele regăsirii, cicatricile sufleteşti care i-au rămas din vremea regimului comunist, etc. Autoarea, distinsă anglistă, cu un doctorat în critică şi teorie literară, în prezent profesoară de literatură americană şi creaţie literară la o universitate din New York, propune cu o curajoasă dezinvoltură o poezie originală, modernă, care îşi trage seva şi frumuseţea din puterea intertextualităţii. În acest sens, Lucia Cherciu apelează constant la virtuţile dialogului, ale comparaţiei şi ale polemicii ideatice pentru a pune în scenă drama apartenenţei sale la două lumi diferite. Reuşita lirică este certă, fiecare nou volum al poetei constituind o treaptă salutară în suişul temerar către cunoaşterea de sine. (Monica Pillat)