„Filosofia românească în forma ei cultă nu există. Şi e probabil că nu va exista încă multă vreme de aici înainte... În filosofia noastră lucrează, pentru moment, doctori şi profesori. De multe ori eminenţi, unii şi alţii. Respectabili adesea, în cel mai cald înţeles al cuvântului. Dar, totuşi, în primul rând, doctori şi profesori. Oameni cu un anumit facies intelectual, a cărui cea mai de seamă caracteristică este livrescul. Poate că în nicio ţară europeană gândul scris şi mai ales cartea – mare – nu terorizează pe cugetători mai mult ca la noi”

(Nae Ionescu, Filosofie românească în Neliniştea metafizică, p. 103).