,, Rationem dubitandi" este aplicatia extrema a metodei carteziene. Suspendarea prin indoiala a certitudinilor asimilate mecanic, mostenite sau preluate prin contaminare, in cadrul simtului comun ori prin educatie, tinteste sa elibereze mintea de idoli abstracti, obligand-o la examinarea continua a temeiurilor cunoasterii, credintei si valorilor pe care se sprijina, din care isi compune tabloul lumii. Cu toate ca, in urma aplicarii sistematice a indoielii, apare riscul anularii prin relativizarea a oricarei episteme, precum si a oricarui sistem de valori morale si religioase, scopul acestui examen intreprins de autor nu este relativismul extrem ci dezvaluirea stratului trenscendental din care izvorasc certitudinile, cunostintele indubitabile despre noi si realitate. Abia acestea constituie temeiul pentru cunoastere si cultura si din acest punct de vedere tratatul lui Silviu Buzan isi asuma sarcina metafizicii fundationiste de tip traditional, in contracurent cu metodele gandirii slabe care au sedus intelectual ultimele decenii de filosofie occidentala.