Macroeconomie. Caietul conducatorului de seminar
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 30 zile
Obiectivul nostru este transmiterea mesajului constructiv al gândirii științifice, politicii și practicii macroeconomice, în sensul că acestea trebuie să militeze și să acționeze pentru o societate în care să se poată manifesta plenar toți actorii economico-sociali (indivizi, comunități, autorități publice locale și regionale, entități private, stat), fiecare conform rolului, posibilităților și oportunităților de care dispune, unde avuția produsă pe scară tot mai mare să fie distribuită mai just, fără intenția de a elimina orice inegalitate, acțiunile umane să fie prietenoase mediului natural și tot mai eficiente sub aspectul consumului de resurse, manifestarea piețelor libere și acțiunile guvernamentale să fie armonizate, concordante, evitând extremele antiproductive – promovarea exclusivă a fundamentalismului piețelor sau a fundamentalismului statului (cu iz ideologic indiscutabil), a proprietății private (în orice condiții și sub orice formă) sau a proprietății publice de stat s-au dovedit, în cele din urmă, ineficiente, inechitabile, chiar antisociale.