„În copilăria mea, eram cu aceia pe care îi iubeam și numai cu ei, mereu alături de ei. O dulce atmo-sferă impregnată de iubire, în care sufletul ce înmugurește la viață nu întâlnește decât blândețe, suflul rece al indiferenței străinilor nu îl atinge, inima se deschide ca o plantă sub razele soarelui și a ploii calde ce ajută ramurilor să se întindă și să înflorească.
Oamenii care s-au format așa, în mijlocul dragostei și bunătății, sunt cei pe care viața îi rănește cel mai mult, dar, chiar împovărați de suferințe, ei umblă prin lume răspândind acea formă și acea culoare ce și-au pus amprenta asupra lor. Necazurile care îi lovesc nu tulbură seninătatea ce le-a fost dată. Răniți, sufocați, rămân mereu agățați de acel fir, care e esența ființei lor.“

„Amintirile Annei Kretzulescu-Lahovary, reconstituie aici pentru prima dată din fragmentele păstrate la Arhivele Naționale, merită citită nu doar ca un document istoric, ci și ca o mărturie a unei umanități universale, la fel de familiară nouă pe cât o simțea, în veacul ei, autoarea însăși.“ (ALINA PAVELESCU)

ANNA KRETZULESCU-LAHOVARY (1865–1964) a fost fiica unică a doctorului şi politicianului Nicolae Kretzulescu şi a Sofiei Kretzulescu, născută Iacovenco. Și-a petrecut copilăria şi adolescenţa pe moşia tatălui său din Leurdeni (judeţul Argeş), alături de copiii familiilor Brătianu, Davila, Golescu, prieteni de joacă şi vecini de moşie.