Am citit excelentul jurnal american al lui Daniel D. Marin cu emoție și invidie, pentru că n-am fost, pentru că mi-aș dori. America văzută în 36 de zile e prezentată prin ochii unui egal care, deși ar putea fi impresionat, nu-și pierde concizia. Los Angelesul este cel mai mare sat vizitat, San Francisco – un oraș simpatic, iar New York, analizat și din cartiere, și de la înălțime, nu primește notă de trecere. Singurul lucru care amintește de casă este discuția cu un etiopian, angajat al aeroportului din Dallas, care știe totul despre Hagi. Jurnalul italian schimbă o insulă cu alta, numai că de data asta ceea ce părea să fie o călătorie devine o destinație, iar cețurile, geometria, asfaltul se transformă în oameni. Efectul Sardiniei este unul vital pentru călătorul-autor – acela de a-l face să fie tot mai mult el însuși, mai ales atunci când e prins în anxietatea depărtării.

Lavinia Bălulescu

Se întâmplă des ca notaţiile de călătorie ale scriitorilor să fie hiperintelectualiste şi puţin snoabe. Daniel D. Marin scrie jurnal cam cum l-ar scrie Holden Caulfield, flegmatic şi constatativ, dar capabil să surprindă golul căscat brusc (adesea periculos) în asfaltul banalului. Fuga sa pe o insulă nu este nici ea obişnuită: scriitorul nu e niciodată singur, o viermuială umană pestriţă îl asumă şi îl mişcă, iar el trăieşte fiecare clipă a aventurii de două ori: o dată în afară, prin ceilalţi, care îl găsesc nonparticipativ, şi o dată în interior, prin scrisul instantaneu al lui aici şi acum.

Mihaela Ursa