O infernala combustie interna a unei lumi mistuite de suferinta se revela intr-o viziune plutonica, scrutatoare de abisuri, unind reveriile htoniene ale vointei (razbunare, revolta, vizio-narism), nazuinta eliberarii de sub tirania noptii (mesianismul), cu turbulenta vulcanica a apei violente si puterile focului purificator. Sub aspectul de poezie sociala, patriotica sau politica, numai aparent limitata la situatia Ardealului de pana la 1918, sta aprins rugul unui vizionarism ce rasfrange suferinta asupra intregului univers. In ceea ce are mai durabil si mai profund, poezia lui Octavian Goga descinde din zona plutonicului eminescian, de unde „auzi eterna lumilor durere" (ca in poemul Inviere din volumul Ne cheama pamantul).