Dinastia Cantemiristilor
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Volumul a fost conceput ca un studiu monografic în care este prezentată de la obârşie şi până la ultimii descendenţi una dintre cele mai interesante şi mai reprezentative dinastii moldovene de cărturari şi oameni politici din perioada de tranziţie de la epoca medievală la cea modernă, Dinastia Cantemireştilor. Această dinastie s-a impus printr-un şir de personalităţi remarcabile în secolele XVII–XVIII pe tărâm politic, militar, diplomatic şi cultural-ştiinţific, printre care trei domni ai Ţării Moldovei, Constantin Cantemir şi fiii săi Antioh şi Dimitrie. Întrunind într-un volum studiile şi cercetările biografice elaborate minuţios, colectivul de autori a urmărit scopul de a prezenta publicului larg o panoramă istorică mai mult sau mai puţin integră a trecerii prin timp a vestitului neam Cantemir, care a avut un merit deosebit atât în istoria şi cultura naţională, cât şi în cea europeană, lăsând moştenire o bogată zestre intelectuală şi spirituală. Lucrarea poartă un caracter de cercetare-sinteză, la elaborarea căreia şi-au dat concursul un grup de cercetători istorici din Republica Moldova şi România.