Acoperind vreo patru decenii şi jumătate din ultimele două secole, Jurnal domestic. Însemnările unui in-formator amestecă viaţa intimă cu extimul ei, după cum este şi un jurnal de idei, partea care exprimă fiinţa mea reactivă faţă de un eon mental şi cultural. Frustrări existenţiale generate de utopia comunismului, profesor de filosofie în mediul liceal sau în cel academic, tribulaţiile contactului cu presa culturală, privilegiul întîlnirii unor personalităţi importante (C. Noica, M. Ivănescu, M. Sorescu, I.D. Sîrbu, A. Plămădeală, C. Mircea, D.C. Mihăilescu, S. Lavric ş.a.), scrierea unor cărţi, traducerea din Hannah Arendt, iubire la prima vedere – sunt doar unele dintre episoadele extrem de importante ale jurnalului.
Marcată de dictatura totalitară, perioada trăită în Craiova (un „Isarlîk fără sîc”) este cumva ruptă de viaţa petrecută apoi într-un Sibiu parţial occidentalizat, un burg care m-a înfiat şi sedus pentru totdeauna. Şi pentru că trecutul pare să fie singurul lucru inevitabil din viaţă, despre trecutul cel mai aproape şi cel mai prezent vorbesc în „Zilele după Iov”, povestea scurtă şi incredibilă a morţii soţiei mele, Zgrăbunţă, dar şi o încercare de ispăşire a răului prin pătrunderea cu adevărat a sensului suferinţei.
Ion Dur