La cîteva decenii de la momentul în care şi-a expus public aşa-zisa teorie a adevărului integral în literatură, ce avea să-i aducă pentru mai bine de zece ani dificila ocupaţie de şomer în plin avînt al epocii comuniste, Radu Cosaşu adună în volum o serie de texte post-’89 despre un alt tip de adevăr inconfortabil – acela al unui extremist de centru decis să susţină vehement moderaţia, cu toate nuanţele şi riscurile ei. Liber, aflat sub „dictatura” a două partide, cel al Relei Dispoziţii şi cel al Bunei Dispoziţii, se încăpăţînează să nu cedeze în faţa „damblalelor” care ne pîndesc la fiecare telejurnal de zi şi de noapte. Hazotragismele din Anti-damblale, din care nu lipsesc umorul şi autoironia cu care autorul ne-a obişnuit, întregesc tabloul unei căutări neîncetate de a scrie „bine, cu poftă, cu iluzie, cu subversivitate, sub tiranie”, dar şi în democraţia noastră precară.

„Propoziţia «am ţinut 23 de ani Telecinema-ul la România literară» e dintre cele cîteva, puţine, care-mi fac bine, atunci cînd caut să calc numai pe bordura trotuarului, pentru a-mi verifica echilibrul, alungînd tenace, pas cu pas, ideea de dambla care ne încearcă în clipe privilegiate ale vieţii în România. După 20 de ani, fraza mai sus subliniată îmi apare ca un semn de fidelitate din partea ultimei ursitoare îmbătrînite lîngă pixul meu, consiliera sobră, discretă şi mai ales competentă în tot ce e mixaj şi montaj în textele mele, cu care înţeleg să trăiesc onest din ce am scris.”