Numele Clarei
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
PROLOG. Are ochii ca două leduri ale unui aparat electronic oarecare: colorați și plini de lumină. Atât. Nu clipesc și nici nu par să privească pe cineva sau ceva anume. Încremeniți într-o așteptare mută, zvâcnesc doar când și când, hașurându-și lumina tulbure cu un amestec orbitor de linii verticale. În rest, singurul semn că se află acolo, deasupra cearcănelor vineții, este unduirea domoală a perdelei în oglinda lor verde și udă. De fapt, oricare semn de pe fața lui este doar închipuire, elementul unei schițe în cărbune, pe care un observator, cât de cât priceput, poate să și-o explice după voia inimii. Barba deasă izbucnește peste tot, ca un gazon neîngrijit și sălbăticit, buzele îi sunt strânse în cute mici și neuniforme, părând să compenseze lipsa încrețiturilor frunții și în toată această alcătuire, inteligentă, totuși, pentru un cunoscător, doar nările par a fi în mișcare, obligate poate să întrețină, măcar formal, iluzia vieții. Aerul năvălește prin ele cu un șuierat ușor, de parcă, undeva, în adâncul necunoscut al corpului său, s-ar fi cuibărit o pasăre adormită și care, din când în când, tresărind speriată, scoate câteva sunete necontrolate. Este viu doar cât să-și învelească în piele oasele care se macină în tăcere. Uneori i se scurge din umeri, prin brațe, nisip, iar în palme îi cresc dune și furtuni trecătoare. Este viu, dar încă nu știe asta. Pentru că în capul lui este liniște deplină. Lipsesc zgomotul asurzitor și învălmășeala de gânduri. Creierul acestui om nu produce nici un gând. Nici măcar unul.