„Cum am mai spus adesea, eu n-am vrut, în ciuda nefastului calendar al epocii şi a meridianului în care îl parcurgeam, să părăsesc locul şi limba naşterii şi atîtor rătăciri şi renaşteri infantile. Am făcut-o cînd mi se părea că alegerea nu mai este decît între sinucidere şi ospiciu. Am împlinit astfel tîrziu destinul de perpetuu pribeag prevestit demult. Sînt recunoscător şi acestei încercări dureroase datorită căreia am putut parcurge în capitala dada a exilaţilor, în New York, vreme de trei decenii, noi tulburări şi o altă înţelegere a efemerităţii, a înfrăţirii şi învrăjbirii între oameni. Nu este puţin lucru să poţi compara ce poate face omul seamănului său în libertate, după ce ai scrutat isprăvile sale sub dictatură. Revin azi la locul meu primordial cu melancolia şi modestia pribeagului încercat de traumă şi supravieţuind prin tenacitate, copleşit de amplitudinea omenescului atît de prolific în noile sale ameninţări şi izbînzi de astăzi." (Norman Manea)